Drumul spre maturitate


              De câteva luni, mă macină câteva gânduri care nici nu ar trebui să existe. Sunt în ultimul an de liceu, pentru unii e o bucurie că se termină totul, dar pentru mine e un dezastru (imens? colosal?). 
              Chiar nu știu cum ar trebui să abordez situația asta. Mă înspăimântă gândul că se termină o etapă din viața mea. Sincer nici etapa asta nu a fost foarte plăcută, dar să plec de acasă pentru o perioadă mai lungă de timp, să mă despart de familie și de toate lucrurile mele, e o problemă nouă. O să fiu pe cont propriu. Singură. Nu va mai fi nimeni lângă mine să mă sprijine, vor fi la mare distanță. Primul obstacol ar fi acesta.

            Al doilea obstacol crunt, am crescut. Azi, mi-am dat seama că încă mai am animăluțe de plus și că ar momentul să le dau mai departe. Sincer, n-am știu până în acel moment cât de atașată am fost de jucării. Mi-a venit să plâng, parcă începea să se sfârșească lumea. Dar nu se sfârșea lumea, ci copilăria mea dragă. Uite așa, dintr-o singură curățenie nevinovată, te pot năvăli toate momentele din copilărie. De la prima jucărie primită și stricată, până la ultima care a rămas intactă. 

           Momentele acestea, mă întorc întotdeauna în trecut și mă apasă în jos în fiecare zi. În unele situații îmi doresc să fiu ca alții, să nu-mi pese de nimic și să trec mai departe cu o ușurință ieșită din comun. În schimb, în altele, sunt bucuroasă că încă sunt legată de acestea și că îmi oferă o identitate aparte.


          Sunt conștientă că trebuie să trec mai departe, să mă maturizez. Dar parcă e un pas prea mare pentru mine și nu știu când voi reuși vreodată să-l fac. 

                  Voi v-ați confruntat cu o criză de genul acesta?

3 comentarii:

  1. Diana Nicoleta spunea...

    Si eu sunt in ultimul an de liceu, si pot sa spun ca si pe mine ma intristeaza, si am aceeasi senzatie ca si tine. Ma gandesc ca dupa ce voi pleca la facultate, singurele momente petrecute cu familia vor fi doar in vacanta si imi creaza impresia ca atunci cand voi pleca la facultate e ca si cum as fi plecat definitiv de la parinti

  2. Awaked spunea...

    Ma bucur sa vad ca nu sunt singura care se confrunta cu sentimentul acesta. Plecarea departe de parinti, imi lasa impresia ca o sa pierd cele mai frumoase momente din viata mea. Sper ca se va schimba situatia peste cateva luni :)

  3. Diana Nicoleta spunea...

    Si eu sper la fel