Despre filme și cărți

      Salut! M-am gândit să abordez astăzi un subiect interesant și anume distincția dintre cărți și filme. Ideea mi-a venit după ce am citit un articol pe hyperliteratura care mi-a dat daună cerebrală, pentru că e atâât de evident! Cum de nu m-am gândit la asta până acum? Vă voi explica mai jos ce mi-a damblagit creierul.


      Literatura este un domeniu atât de complex și cu o istorie atât de îndelungată, încât ar trebui să cercetez de la Adam și Eva și tot n-ar fi suficient, pentru a determina un început oarecum oficial. Din cele mai vechi timpuri, oamenii s-au folosit de toate mijloacele posibile pentru a scrie, fiindcă aveau povești de spus. Ei bine, după inventarea tiparului (J. Gutenberg, sec XV), industria cărților s-a dezvoltat, ajungând la stadiul în care o găsim și noi astăzi: mii de romane publicate zilnic, tipărite în multiple ediții, cu coperți frumoase, uneori la cerere pentru că de ce nu, suntem cititori, avem drepturi. Așa că citim și ne imaginăm, personajele sunt angelice, decorul uimitor, creăm realitatea acelui roman în funcție de gândurile, ideile și convingerile personale, o subiectivizăm și o facem perfectă.


      PÂNĂ CÂND SE ANUNȚĂ ECRANIZAREA CĂRȚII ȘI TOT FARMECUL SE DUCE PE APA SÂMBETEI MORȚILOR. CE.

       Cinematografia este, din punctul meu de vedere, domeniul cu cel mai rapid traseu ascensorial. A devenit extrem de popular într-un timp foarte scurt și a reușit să influențeze major opiniile marelui public. Aparatul (care nu știu cum se numește) prin care erau proiectate filmele a apărut prin 1890 și a fost o super invenție pentru că a prins la public. Dintr-o dată, oamenii privesc la un ecran uriaș imagini care se mișcă, e ca și cum își văd mintea proiectând lucrurile astea. (Apropo, primul film a fost Ieșirea din uzina Loumiere din Lyon și a fost adus pe -chiar- marele ecran, în 1894.)


      Ideea aia care mă macină pe mine este următoarea: cum să compari o carte cu ecranizarea sa? Cartea este un proiector puternic al gradului de imaginație al fiecăruia, îți spune povestea și te lasă pe tine să o transpui. Filmul, pe de altă parte, nu îți spune povestea, nu tocmai. Ți-o arată și uneori nu e mură-n gură, trebuie să depui efort ca să deslușești ideea filmului. (sunt filme bune și filme nu bune, luăm în calcul filmele de la bunicele în sus).


      Așa deci. Cum să facem comparație între două domenii care vizează tipuri de public diferite (care uneori coincid, dar nu-i bai, nu vorbim despre asta) și care utilizează mecanisme distincte? În mod normal n-ar trebui să facem asta, dar o facem oricum. Pentru că suntem cititori, obsedați de cărți, comunități de fandom disperați și ne mândrim cu asta. Și pentru binele lor, sperăm că producătorii vor alege actori frumoși pentru a portretiza poveștile noastre preferate pe ecrane, sau vai mama lor! 


      Ce părere aveți despre asta? E ok să comparăm neîncetat filmul cu cartea și invers? Adică o facem. Dar este în regulă?

1 comentarii:

  1. Anndrei spunea...

    La simulare la limba română, anul acesta, mi-a picat, la al doilea subiect, să argumentez „Importanța ecranizării operelor literare”. Bun articolul făcut, furelise, mulțumesc. Într-adevăr, nicidecum nu trebuie să judecăm o carte după ecranizarea sa, sau după coperta sa - deși obișnuiesc să fac asta. :) Succes!