RECENZIE - Trezita in zori de zi (Shadow Falls #2) de C.C. Hunter

 
Descriere:

Ce taine, mistere si amenintari mai ascunde lumea supranaturala de la Shadow Falls - intre seducatorul Derek si curajosul Lucas, minunata si vulnerabila Kylie isi continua povestea...

Kylie lupta in continuare sa faca fata vietii din lumea reala, dar si celei din lumea fiintelor supranaturale din care nu este sigura ca doreste sa faca parte. Intrebarea „Ce fel de creatura sunt eu?“ O urmareste continuu si isi doreste mai mult decat orice sa gaseasca raspunsul. Inconjurata de vampiri, varcolaci, metamorfi, zane si vrajitoare, trebuie si ea, la randul ei, sa descopere ce puteri are si ce loc ocupa in marea familie a creaturilor din lumea fantastica.

 Dar, pana atunci, are de infruntat o fantoma insistenta care ii tot repeta ca o persoana draga ei isi va pierde viata in curand, dar si o creatura venita din partea intunecata a lumii supranaturale, care o urmareste pas cu pas. Curajoasa Kylie depaseste obstacole, realizeaza lucruri de care inainte nu era capabila, trece prin momente palpitante si tulburatoare, alaturi de adevaratii prieteni. Si fiindca totul se petrece in Shadow Falls, o tabara de adolescenti, nu poate lipsi nici povestea romantica.

 Cine va fi alesul? Seducatorul Derek sau varcolacul Lucas?

 O carte amuzanta, emotionanta, romantica, dar pe alocuri si cu scene de-a dreptul infricosatoare, cu rasturnari de situatii nebanuite si cu personaje minunate care  indiferent daca sunt vampiri sau varcolaci, fiinte umane ori metamorfi ne arata ca la minunata varsta a adolescentei totul devine posibil.

RECENZIE:

Sincer mi-era dor de seria asta si ma bucur c-am citit volumul doi; chit ca prima data voiam sa citesc doar cateva pagini. Insa l-am devorat pe tot.

Mi s-a parut mai bun ca primul, cu mai multa actiune si suspans, s-au intamplat extrem, dar extrem de multe lucruri, iar personajele au avut loc sa se desfasoare. Acest volum cred c-a reusit sa ofere atat o gramada de actiune si sa duca seria mai departe, dar si sa ne arate mai multe despre personaje, despre vietile lor si cum interactioneaza speciile intre ele. 

Si-mi place mult ca autoarea jongleaza cu atatea personaje, atat o multime principale, dar si secundare sau episodice, creionandu-le foarte bine pe fiecare si facand tot felul de legaturi si intrigi, fara sa puna pe nimeni in umbra.

Spuneam ca acest volum duce seria mai departe si asa este, pentru ca primul volum e mai mult baza si ni s-a prezentat cam care e situatia, insa acesta e doar actiune, actiune si actiune, suspans, suspans si suspans. Intorsaturi de situatie peste tot, tradari, legaturi, minciuni, intrebari fara raspuns, indecizii care pot costa foarte scump. Totul e ca un camp de bombe cu ceas si nu stii daca vor fi oprite sau nu, pana-n ultima clipa.

Si alt lucru ce-mi place la aceasta serie e ca iubirea si relatiile amoroase ale lui Kylie nu devin atractia volumului, ci sunt doar o parte din ceva mai mare. Ele doar dinamizeaza si complica si mai tare seria, lasand-o pe Kylie in fata unor situatii dificile, facand-o sa se gandeasca iar si iar si iar. Pentru ca alegerea poate sa aiba consecinte mai mari decat sa franga inima unuia din ei. Si stiti ce-mi place? Ca triunghiul amoros nu e plictisitor! Nu e gretos! Ei nu se cearta pentru ca se plictisesc sau nu se pupa non - stop de zici ca sunt oameni pe moarte si-n lipsa de oxigen. Mi se pare ca totul e realist si tratat foarte logic, iar cuvantul expirat nu-mi vine deloc in minte.

Eu acum abia astept sa citesc volumul urmator, pentru ca seria pare foarte buna si lucrurile se complica din ce in ce mai tare, iar finalul ala chiar m-a lasat pe ghimpi. Vreau sa stiu! 

Daca n-ati citit inca cele doua volume sau nici macar nu v-ati apucat de ele, atunci ce asteptati? Ratati o serie buna, scrisa bine, cu personaje complexe, cu umor, despre prietenie, familie, iubire adolescentina, iar totul este tratat sincer, realist si direct. Nimic dulceag, expirat si cliseic. 


0 comentarii: