RECENZIE - Distanta dintre noi de Kasie West


Descriere:

Caymen Meyers, o adolescenta de saptesprezece ani, a invatat inca din copilarie ca nu te poti increde in cei bogati.

Si dupa multi ani in care i-a studiat din spatele tejghelei din magazinul de papusi de portelan al mamei sale, nimic nu o poate convinge ca lucrurile stau altfel. Dar iata ca apare in scena Xander Spence ― inalt, frumos si ingrozitor de bogat.

In ciuda farmecului sau personal, Caymen e suficient de inteleapta ca sa-si dea seama ca interesul lui pentru ea nu va dura. Dar exact atunci cand loialitatea si atentia pe care i le acorda Xander sunt cat pe ce sa o convinga pe Caymen ca a fi bogat nu e un cusur, afla ca banii reprezinta mult mai mult in relatia lor decat crezuse ea. Cu atatea obstacole in calea lor, va putea Caymen sa micsoreze distanta dintre ei?

RECENZIE:

Ca si-n alte cazuri, aceasta carte era pe lista mea de mult timp si cum a aparut si la noi am zis c-ar fi cazul s-o citesc in sfarsit. Plus ca o lectura usoara e intotdeauna binevenita pe o vreme ca aceasta.

Nu vreau sa spun foarte multe despre carte, pentru ca as ajunge sa dau spoilere si cred ca deja descrierea ofera destule detalii; deja va puteti face o parere despre ce-i vorba in roman. Si sincera sa fiu, eu dupa ce-am citit descrierea, am crezut ca va fi o poveste extrem de cliseica si ca, Caymen va cadea imediat in bratele lui, apoi vom avea parte de o multime de drama adolescentina si clisee peste tot. Cumva a fost si cumva nu.

Mi-au placut Caymen si Xander, sunt destul de bine construiti si cumva parca reusesc sa iasa din tiparele stereotipurilor in care au fost bagati. Plus ca dialogurile lor sunt extrem de dragute si pline de sarcasm, iar faptul ca niciunul din ei nu incearca sa il traga pe celalalt in lumea lui e o gura de aer proaspat. Autoarea a reusit cumva sa creeze o poveste draguta folosindu-se de cliseul acesta cu fata saraca ce se indragosteste de tipul bogat, insa nu a creat o poveste prea siropoasa si irealista; ci e ceva mai mult dragut si intr-un fel credibil. Intr-un fel. 

Plus ca, zic eu, trebuie sa ai dispozitia necesara sa citesti o asa carte, nu cred ca daca vrei sa ai parte de originalitate, suspans si actiune o vei citi pe asta. Pentru ca vei fi dezamagit si o sa te miri de cum am citit-o eu si mi-a placut. Trebuie s-o citesti cand vrei ceva dragut, usor, amuzant, sarcastic, cu niste personaje simpatice, ceva care sa te tina in priza, dar totusi sa stai confortabil in patul tau si sa nu cazi din el. E o carte de plaja si ai nevoie sa fii in dispozitia necesara ca sa n-o arunci pe geam : )) *vorbind din perspectiva cuiva care nu poate sa citeasca intotdeauna asltfel de romane*.

Pentru ca, daca de obicei citesti povesti romantice si contemporary, si-ti plac atunci asta cu siguranta o sa ti se para geniala. Este bine scrisa, personajele au doza lor de originalitate, conversatiile nu sunt plictisitoare, exista cateva intorsaturi de situatie care te pot lua prin surprindere, iar unele locuri in care cei doi merg n-as zice ca ar fi chiar pe lista celor mai romantice si pufoase destinati ale cuplurilor la primele intalniri. Sau vreodata. 

Distanta dintre noi e un roman pentru aproape toata lumea, atata timp cat stii de la inceput ce fel de poveste e si ce gasesti in ea, dar mai ales pentru iubitorii de conteporary si povesti de iubire. Si cred ca adolescentele mai ales vor iubi acest roman, caci poate eu la 22 am citit-o poate prea tarziu. Desi, n-as zice ca personajele sunt chiar atat de tinere, insa tonul cartii e mai mult jucaus si amuzant, dulce si visator, decat matur si mult mai realist. Puteti sa o cititi si poate va place. Sau poate nu. Pentru mine a fost cartea potrivita la momentul potrivit si poate daca o citeam in alta zi nu mi-ar fi placut.

0 comentarii: