Recenzie Povestea vietii mele de Casanova Diverta



„Bucură te de fiecare clipă trăită!"

„Principala mea preocupare în viaţă a fost să mi cultiv plăcerile simţurilor. Simţindu mă născut pentru sexul opus, l am iubit întotdeauna şi m am lăsat iubit de el. Mi a plăcut la nebunie savoarea meselor bune şi m a pasionat tot ceea ce era menit să mi incite curiozitatea."
Casanova

Casanova (n. 1725, Veneţia), „scandalosul şi insolitul veneţian, nu a fost doar ceea ce s a crezut: un aventurier, escroc şi libertin. Ci şi poetul, memorialistul, filosoful, muzicianul ale cărui Memorii au fost considerate «adevărata Enciclopedie a secolului al XVIII lea»." – Blaise Cendrars

„Puţine persoane îi pot egala cunoaşterea, inteligenţa şi imaginaţia." – Lamberg

Viaţa mondenă şi amoroasă a lui Casanova a fost consemnată fără pudoare în miile de pagini ale Memoriilor sale, intitulate şi Povestea vieţii mele, autobiografie lipsită de complezenţă, care traversează Secolul Luminilor. Scrisă extrem de savuros, cartea – din care ediţia de faţă oferă o bogată selecţie – este considerată o capodoperă a literaturii, prin picanteria detaliilor, amploarea moravurilor descrise şi erudiţia autorului.


My opinion:

Mereu am fost fascinata de mistere. Iar cand acestea se impletesc si cu istoria si mai ales si romante, nu are cum sa nu-ti placa cartea. Iar cand vezi ca este  si autobiografica.... OMG! Perfectiune!
Spun mistere, pentru ca tot nu putem fi siguri daca autorul chiar a fost sincer cu noi sau a indulcit adevarul doar pentru a parea bun in ochii nostri. Asta e puterea autorului. Felul de a ne putea manipula dupa voia lui. Chiar daca nu vrea asta, o face in mod involuntar.

Cavanova reprezinta si nu reprezinta, totodata un mister. Casanova avut un impact asa de mare asupra omenirii, incat cuvantului i s-a atribuit si un termen. Si cam toti stim despre ce e vorba. Doar sa auzi numele si deja gandul iti zboara la ceea ce reprezinta acesta. 
Asa ca atunci  cand ti se ofera oportunitatea de a citi ceva despre viata acestui om care a devenit o legenda pentru ceea ce facea, chiar daca nu a facut un bine omenirii ca de exemplu egiptenii, nu refuzi si dai la o parte oferta.

Cartea e fascinanta si o arta pura. Pornind de la coperta, care e pur si simplu magnifica. Tot odata intr-un stil veche, dar care se indreapta parca spre modernitate. Iar pentru mine, coperta are un mare rol in ceea ce priveste cartea. Reprezinta acel sneak peak de care am eu nevoie pentru a-mi face o impresie despre ea. 


Continul e cel care reprezinta bomba suprema. El este ceea ce am dori si nu am dori in acelasi timp sa aflam despre marele Casanova si inceputurile, cat si sfarsiturile sale. Cartea ne poarta prin toate colturile lumi, in tari pline de istorie veche si eleganta, pe care toti ar trebui sa o apreciem si pe care, multi dintre noi o iubim. Venetia....imi inspira eleganta si forta. Teatru si joc. E interesant cum doar numele unei tari poate scoate atatea sentimente si simtiri din tine.  Ca si coperta unei carti si numele unui oras mi se pare super important. Numele e ceea ce reprezinta el, ceea ce doreste sa iti arete si sa iti inspire, cu numele te atrage sau te respinge, facandu-te slab, incat tot vrei sa ajungi la el.

Povestea in sine e una magnifica si de citit de toata lumea. De la sufletul eului, la cuceririle amoaroase, la descrierile oraselor. Totul. Totul merita privit asa cum autorul a privit odata, sau asa cum vrea el sa ne creada ca a facuto. Pentru ca nu stim cum a fost, trebuie sa ne lasam ghidati de mana lui. Este o cartea plina de mistere dezvaluite si pline de adevaruri ocolite si masamulizate.
Poate nu acum, insa, in viata asta, la un moment dat, nu trebuie sa treceti cu vederea acesta carte. Nu o devorati, dar o savurati. Si cred ca asta e de ajuns pentru autor. El si-a expus gandurile pe tava pentru a fi criticat si totodata iubit de catre noi. Dar mai ales, pentru a trai mii si mii de ani prin ochii nostri povestea lui la nesfarsit. :)




Cartea are 336 de pagini si o puteti comanda de pe site-ul Editurii Diverta

0 comentarii: