Născută din fum și os de Laini Taylor



Traducere:Cristina Jinga
Format:13,7 x 20,3 cm
Tip:Broșat cu clape
Titlu original; Daughter of Smoke & Bone
Număr pagini; 400
Colecția; EpicWave

Pe întreg pământul, urme negre de mâini, imprimate cu foc, apar pe mai multe porți. Sunt ale unor creaturi străine, înaripate, care s-au strecurat în această lume printr-o despicătură din cer.

Într-o dugheană veche și întunecată, proviziile de dinți omenești ale unui diavol au scăzut periculos.

Iar pe străduțele întortocheate, întunecate și misterioase ale Pragăi, o tânără elevă de la Liceul de Artă e pe cale să fie prinsă într-un crâncen război coborât din altă lume.

Ea este Karou. Își umple caietele de schițe cu portrete de monștri, care poate că sunt sau nu sunt adevărați. Obișnuiește să dispară în mod misterios pentru a îndeplini unele „comisioane”; vorbește multe limbi – nu toate omenești, iar părul ei, de un albastru aprins, chiar așa îi crește. Oare cine este ea? Întrebarea aceasta nu-i dă pace, dar este pe cale să afle răspunsul.

Când unul dintre străini – frumosul Akiva, chinuit de amintiri întunecate – dă cu ochii de ea, pe o alee din Marrakech (Maroc), rezultatul este sânge și explozie de lumină astrală, secrete dezvăluite și o dragoste cum numai în stele poate fi scrisă, ale cărei rădăcini sunt adânc împlântate într-un trecut nemilos și dureros. Va ajunge oare Karou să regrete c-a aflat adevărul despre ea însăși?

ÎN CURÂND FILM PRODUS DE UNIVERSAL PICTURES

BESTSELLER INTERNAȚIONAL. PUBLICAT ÎN 33 DE ȚĂRI.

,,Imposibil de lăsat din mână până la final.” – Entertainment Weekly

„Aveți în față o poveste despre descoperirea adevăratei identități, scrisă cu mult fler, dar și cu o notă de umor… [Este] bine spusă și foarte atent temporizată, stârnind întrebări surprinzătoare despre noțiuni ca încredere, trădare, apartenență și așteptări.” — The Los Angeles Times

0 comentarii: