Urgia și zorile de RENÉE AHDIEH



O VIAȚĂ CURMATĂ PENTRU FIECARE RĂSĂRIT DE SOARE

Într-un ţinut aflat sub domnia unui tânăr rege însetat de sânge, fiecare revărsat al zorilor sfâşie sufletul unei alte familii. Califul din Khorasan, un băiat de optsprezece ani, nu este altceva decât un monstru. În fiecare noapte, Khalid cere mâna unei fete, ca apoi, în fiecare dimineaţă, să curme viaţa noii lui mirese cu o frânghie de mătase. Când cea mai bună prietenă a Șeherezadei îi cade victimă lui Khalid, ea jură să se răzbune şi, în ciuda vârstei ei fragede, de doar şaisprezece ani, se oferă să-i devină mireasă califului din Khorasan. Șeherezada este hotărâtă nu doar să rămână în viaţă, ci şi să pună capăt, odată pentru totdeauna, domniei despotice a lui Khalid.

Seară de seară, Șeherezada îl atrage în mrejele sale, ţesând poveşti încântătoare, ce-o ajută să mai trăiască încă o zi, deşi ştie prea bine că următorul răsărit de soare ar putea fi ultimul. Dar lucrurile iau o întorsătură cu totul neaşteptată: Khalid nu este nicidecum aşa cum şi l-a imaginat ea. „Monstrul” este doar un tânăr cu sufletul sfâşiat de o suferinţă covârşitoare şi îndelungată. Iar Șeherezada descoperă, pe zi ce trece, că se îndrăgosteşte de el. Cum este posibil aşa ceva? Inima ei se dovedeşte, astfel, o trădătoare. Dar Șeherezada înţelege, încetul cu încetul, că nimic nu este aşa cum pare în palatul de marmură şi piatră al califului. Este hotărâtă să descopere tainele ce bântuie locul şi, în ciuda iubirii ei, este pregătită să-i ia viaţa lui Khalid în schimbul celor curmate de el.

Oare dragostea lor va supraviețui?

Inspirată de poveștile celor O mie și una de nopţi, cartea de față este ea în sine o lectură fascinantă şi grandioasă de la început până la sfârşit.

,,Cei care îndrăgesc personajele puternice și poveștile minunat reinterpretate vor adora această carte.” – THE HUFFINGTON POST

,,Intrigă politică, revoltă mocnită, loialitate pusă sub semnul îndoielii, dragoste arzătoare și o boare de vrajă – totul într-un deșert aspru și neprietenos –, iată ingredientele romanului de față, ingenios și frumos construit. – BOOKLIST

„O nestemată îmbătătoare şi uluitoare. Nu trebuie să vă miraţi dacă paginile cărţii vă răpesc şi vă poartă în ţinuturile nisipurilor aurii şi calde, unde vă veţi trezi bând vin presărat cu mirodenii într-o curte pavată cu marmură rece… Vă veţi îndrăgosti, cum am făcut-o şi eu.” – MARIE LU, autoarea seriei Legenda

O poveste fascinantă, învăluită în mister, dar mai presus de toate, una care va deveni ea însăși clasică. – VOYA

0 comentarii: