Recenzie Malad de Alexandru Voicescu

În timpul lansării noului produs al companiei high tech la care este angajat, Andrei, art director român stabilit în Elveţia, experimentează o viziune inexplicabilă, indusă de un desen al misterioasei Ioana. Încercând să afle identitatea acesteia și legătura dintre ei doi, devine implicat în acţiunile unui grup de artişti underground dintr-o reţea cosmopolită, grup care duce la extrem învăţăturile mentorului lor. Acuzat de crimă, trebuie să fugă. Este ghidat de Eliza, o tânără care pare să cunoască îndeaproape motivele ce i-au schimbat viaţa normală şi aproape anostă de până atunci. Pe parcursul a numai câtorva zile, Andrei realizează că adevărurile pe care le ştia despre propria persoană sunt doar o mică parte a unui puzzle care îl poartă fără voia lui prin Praga, Lausanne, Milano și un izolat sat din Banatul sârbesc.
În Malad, realitatea se întrepătrunde cu oniricul, ştiinţa cu alchimia, religia cu fanatismul, iar existenţa obiectivă se dovedeşte doar o umbră a unui alt substrat, mai adânc şi mai improbabil de conştientizat, unde moartea şi decadenţa sunt catalizatori reci ai destinului. În cele din urmă, iubirea poate să fie salvarea. Sau distrugerea, deopotrivă.
“Credința mea, care apare în filigran și în acest splendid roman, este că nu înțelegem nimic nici din viață și lume, nici din literatură, dacă operăm cu conceptele clasice de realitate și biografie. Pentru mine, literatura este întotdeauna realistă și autobiografică, pentru că prin realitate nu înțeleg numai lumea obiectuală, ci și pe cea simbolică și cyberspațială, iar din biografie nu fac parte numai evenimentele, ci și fantasmele, amintirile, jocurile imaginației. Ceva este real și autobiografic, indiferent în ce plan al lumii globale s-ar fi petrecut, indiferent că e de ordin fizic sau meta-fizic. Așa stau lucrurile și în romanul lui Alex, care îmi place foarte mult și la lectura căruia nu doar îndemn, dar aș putea spune că instig!”
 - Liviu Antonesei
“Umor, jargon corporatist, urmăriri, căutări şi dispariţii misterioase, cosmopolitism (globalizat, deci soft) şi o naraţiune suplă construită de un autor cu lecturi filosofico-psihologice, dar şi informat în ce priveşte literatura română actuală, ori mediile de afaceri. Cu alte cuvinte, dacă nu oboseşte înainte de vreme, Alexandru Voicescu se anunţă un concurent serios la publicul altor romancieri, nu atât de captivanţi, dar cu serioase motoare de promovare îndărăt.”
 - Felix Nicolau
„Romanul e scris într-un stil alert şi plăcut şi are şi personaje pline de viaţă, cu biografii încărcate, pe care Alexandru Voicescu nu întîrzie să le afişeze, imediat după ce intră în scenă personajul. La Alexandru Voicescu toate firele lăsate în urmă la un moment dat o să se lege şi o să se descifreze, exact ca la Cehov. Un roman despre soarta omului şi despre cum, oricît de implicat ar fi în mister, onirism, necunoscut, alchimie, vrăji, fanatism, omul ajunge tot la lucrurile simple şi trecătoare, cum e dragostea.”
 - Mihail Vakulovski
“Tehnica narativă stăpînită de Alex Voicescu, tehnică de trecere între stările de conştiinţă – şi, implicit, stări de agregare a enunţurilor, stări de energie a lexicului ales – ale personajului principal, îi permite autorului să ramifice povestea şi să o treacă dincolo de liniaritatea cerută de lectură. Capitolele din Malad există convenţional ca treceri-întoarceri la percepţia „normală“ a realităţii de către personajul-narator, implicit de către cititor. După elementele de conţinut, Malad poate fi un roman de dragoste, unul de mistere (alchimie, realităţi suprapuse, aleşi versus damnaţi etc.), ori chiar poliţist.”
 - Cătălin Badea-Gheracostea
„Cu o apreciere mai bine cumpănită, ca să nu spun doar vorbe de circumstanţă, un nou romancier, fiindcă prima lui carte (Malad, Ed. Herg Benet, 2015), dacă mă gândesc bine, n-are nimic a face ca proiect ori experienţă, deocamdată, cu speciile scurte ale genului, este roman roman, în toată puterea cuvântului. Şi nu unul oarecare, printre altele, de pluton, ci o construcţie extrem de ambiţioasă, complexă, bine condusă de un scriitor, cum vom vedea, înrobit efectiv de mitul şi dragostea pentru literatură, pentru artă în genere.”
 - Ștefan Ion Ghilimescu
My opinion:
Chiar nu știu ce să cred despre cartea asta, dar știu că a reușit să îmi dea peste cap toate simțurile, sentimentele, gândurile... absolut tot. Iar asta o face să intre în topul cărților cele mai ciudate pe care eu le-am citit vreodată. Și încă nu știu dacă asta e de bine sau de rău.:) Încă de când am văzut cartea, m-a intrigat în ceea ce privește titlul ei, deoarece nu știam la ce să mă aștept de la ea, pentru că evident nu am citit descrierea. Însă la fel ca și conținutul, coperta asta te poartă într-o altă dimensiune a perceperii tale. De parcă povestea e luată de undeva din subconștientul cuiva, purtându-te pe niște valuri nervoase care nu îți explică deloc pe limba ta de ce te afli acolo și care e scopul tău.
Cartea asta chiar se joacă cu psihicul tău, plimbându-te pe cele mai întunecate și întortocheate tărâmuri ale subconștientului, încât crezi că ești nebun. Și după fiecare capitol asta te întrebi: Oare tu ești nebun sau cel care a scris cartea, asta vrea să te facă să crezi?!
Nimeni nu cred că a mai exploatat la aceste extreme capacitatea ta de a înțelege un lucru al subconștientului. Sau din ceea ce am citit eu până acum. Cartea asta chiar cred că a fost scrisă într-un stil nebunesc și frenetic prin felul cum gândurile și cuvintele sunt îmbinate. Dar se potrivesc de minune cu povestea. Dark, twisted, îmi amintește puțin de scrisul lui Stephen King, dar totodată parcă îmbină ceva din psihologismul cărților polițiste norvegiene.

Cu siguranță surprinde. Surprinde prin faptul că avem un personaj român care este stabilit deja în Praga, având un job stabil, însă toată viața lui o ia razna în momentul în care o întâlnește pe Ioana Dună. Surprinde și prin faptul cum sunt descrise viziunile avute de Andrei, personajul principal, inducându-ți o stare și mai confuză, în care te pune în fața unor stări, nefiind capabil să desluşeşti realul de fantastic. Iar toate astea îți dau o stare de visare. Visul e cel care îți oferă oportunitatea, atât ție, cât și protagonistului în a dezvălui adevăratele taine ale lumii perfecte.
Acest volum este unul complex și plin de originalitate, care necesită să fie citit de mai multe ori pentru a putea fi cât de cât înțeles. Deoarece ea nu poate fi înșelată, nu o poți lua pe ocolite cu ea, ci îți cere de la început, îți impune mai bine zis să mergi chiar în mijlocul ei pentru a o putea înțelege. Și doar atunci o să poți să răspunzi la întrebare: ești tu nebun sau cartea pe care ai citit-o? Deoarece este cea mai inteligentă carte pe care am citit-o și pe care nu am putut-o prosti.:)

Cartea are 222 de pagini, coperta paperback și o puteti comanda de pe site-ul Editurii Herg Benet. Această carte face parte din colaborarea blogului cu editura, mulțumind din suflet celor de la Herg Benet pentru că au ales blogul nostru și ne-au trimis această minunăție de carte. :)

Favorite quote:

„Am învățat să apreciez drumul, căutarea, nu rezultatul.”

„Uităm ușor, pentru că ne e mai comod, ca să ne protejăm de lucruri care ne dor foarte tare și care altfel ne-ar sparge din interior în mii de bugăți.”

„Iar să te cunoști pe tine până la capăt înseamnă să cunoști și întreg universul în care trăiești.”



0 comentarii: